Totalul afișărilor de pagină

luni, 25 aprilie 2016

E-atît de-aproape fericirea (1977)

E-atît de-aproape fericirea (1977)

Info: http://www.cinemagia.ro/filme/e-atat-de-aproape-fericirea-33229/

Opinia criticului
„Un fel de Romeo și Julieta contemporani, în care locul mitului romantismului istoric a fost luat de acela al romantismului socialist, cu un Romeo mai mult Mercutio ca temperament și condiție și o Julietă mai mult nepoata doicii ca orizont și placiditate. Filmul are meritul destul de rar de a reprezenta într-un mod interesant, neplictisitor, cotidianul, mijlociul statistic, existența sistematizată de un orar al muncii tenace și constructive.” (Florian Potra)

„Punctele de rezistență ale filmului sunt scenele în doi, nu cele direct polemice, pentru că acestea rămân convenționale, nici cele sentimentale, pentru că în această zonă funcționează pudoarea excesivă, ci acelea ale unei comuniuni amicale, sau ingenuu familiale, în care avem revelația unei narațiuni regizorale eliptice și totuși fluide, fin sugestive și discret ironice, cu știința unghiulației și a articulării cadrelor prin semne de punctuație revelatorii, cu valoarea inspirată a detaliilor gestice de recuzită.” (Valerian Sava)

Descarca: http://www.filefactory.com/folder/02f6b42a5fa2f295


duminică, 17 aprilie 2016

Ce lume minunata (2014)

Ce lume minunata (2014)



Info: http://www.imdb.com/title/tt3858500/

Sinopsis:

Petru (Igor Babiac), un tânăr moldovean care studiază la Boston, se întoarce în vacanță în Republica Moldova pentru a-și întâlni familia. Este 7 aprilie 2009, zi când Chișinăul și alte orașe din țară sunt zguduite de un protest spontan al tinerilor împotriva falsificării rezultatelor alegerilor de către autorități. Fără să aibă vreo legătură cu protestele, Petru va fi implicat fără voie în brutala acțiune a poliției de înnăbușire a protestelor.

Descarca: http://www.filefactory.com/folder/02f6b42a5fa2f295


joi, 14 aprilie 2016

Francois Villon-Poetul vagabond (1987)

Francois Villon-Poetul vagabond (1987)



Info: http://www.cinemagia.ro/filme/francois-villon-poetul-vagabond-1159/

Genul:  Drama
Scenariul: Maxime Duval, Rose Legrand

Producator: Centrul de Productie Cinematografica Bucuresti
Detalii tehnice: 94 min, Color
Data premierei: 1987
Marime: 1.36 GB (1,466,404,790 bytes) + 1.51 GB (1,632,028,200 bytes)
Video: XviD, 25 FPS, 2262 kbps, 640 x 480
Audio: 128 kbps ,2 (stereo)

Audio: French
Subtitle: Romanian hardcoded
Regia: Sergiu Nicolaescu
Actori:
George Alexandru
Ion Besoiu
Geo Dobre
Ion Marinescu
Marina Procopie
Silviu Stanculescu
Olga Tudorache
Stefan Velniciuc
Iurie Darie
Vladimir Gaitan
Valentin Teodosiu

Sinopsis:
Cu o distributie mixta, romano-franceza, acest film realizat de Sergiu Nicolaescu in anul 1989, scruteaza trepidanta viata a unuia dintre cei mai mari poeti ai lumii, Francois Villon. Autorul Baladei Spanzuratilor este infatisat in toata splendoarea si slabiciunea sa. Pelicula are o actiune energica menita a-i seduce pe amatorii de filme de aventura. Filmul reuseste sa ilustreze si zbuciumurile launtrice ale marelui urmas al lui Orfeu precum si relatiile sale neobisnuite si neintelese cu celelalte personaje care l-au insotit pana la tragicul sau sfarsit.

Descarca: http://www.filefactory.com/folder/02f6b42a5fa2f295




miercuri, 13 aprilie 2016

Romanii au artisti (2013) (film facut pentru Colectia mea)

Romanii au artisti (2013) (film facut pentru Colectia mea)



Info: http://a1.ro/tv/tv-1/romanii-au-artisti-din-10-aprilie-la-antena-1-id150867.html

“Romanii au artisti” nu inseamna insa doar reintoarcerea la o perioada si o generatie de valoare a scenei romanesti, ci aduce in fata telespectatorilor o intalnire extrem de actuala. Generatia de aur intalneste artistii noii generatii reeditand intr-o interpretare proaspata marile succese ale acelei perioade: momente de umor savuroase si melodii cunoscute si indragite. Cele mai inedite duete vor prinde viata la “Romanii au artisti”. Delia si Angela Similea interpretand impreuna “Casa mea”, Mihai Bendeac si Mugur Mihaescu fredonand “Ah, o iubesc!” sau Mihai Bendeac si Rodica Popescu Bitanescu intr-un sketch savuros, “Un sendvis”, acestea sunt doar cateva dintre momentele care vor face deliciul publicului, iar lista asocierilor inedite dintre generatii si a pieselor indragite din acei ani fascinanti ramane deschisa imaginatiei.

Sketch-uri pline de umor, tinute specifice anilor ’70, orchestra, balet cu momente elaborate, transmisie alb-negru si multa muzica, pe scurt un spectacol de divertisment total! 
Divertisment "vintage" si transmisie alb-negru! (Net) 

Distributia / Rodica Popescu Bitanescu, Mihai Bendeac, Mugur Mihaescu, Anca Sigartău, Cristina Stamate, Doru Octavian Dumitru, Horia Moculescu etc. .......... 

3 frunze-n vant 
Balena 
Capra,lupul si varza 
Costica, iar dormi 
De la un nasture 
Despre divort 
Directorul horror 
Eu petrec,tu petreci,el mananca 
In vizita 
La Doctor 
La munte 
La restaurant 
La restaurant 2 
Lectia de viata 
Litera F 
Merdeneaua 
Nota 4 la istorie 
Pana de motocilcleta 
Pe strada 
Poftiti In vagoane 
Popasul Mistretului 
Poveste cu saci 
Sinucigasul 
Statuia 
Un sofer cu chef 
Vis la opera 

Descarca: http://www.filefactory.com/folder/02f6b42a5fa2f295


Multumiri lui Bronson !


vineri, 8 aprilie 2016

Trei zile si trei nopti (1976)

Trei zile si trei nopti (1976)



Info: http://aarc.ro/newfilm/film/trei-zile-si-trei-nopti-1976

Sinopsis:
In anul 1946, intr-un oras de granita din nordul Transilvaniei, un grup inarmat aflat in slujba Partidului Taranesc este anihilat de Partidul Comunist. Comunistii reusesc sa mobilizeze alaturi de ei populatia orasului si sa-i lichideze pe banditii condusi de Piticu (George Constantin).

Film politic scris de Alexandru Ivansiuc dupa romanul sau "Apa". 

Este filmul de debut in regia de film al operatorului Dinu Tanase.
"Reconstituiri de atmosfera in care e interesant si expresiv urmarita psihologia colectiva a multimii" (Tudor Caranfil).

Descarca: http://www.filefactory.com/folder/02f6b42a5fa2f295


joi, 7 aprilie 2016

Jocul Ielelor (1982) TTv

Jocul Ielelor (1982) TTv




Regia: Dan Necsulea 
Scenariu: Dan Necsulea, Camil Petrescu 

Distribuţia: Traian Stanescu, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, George Oancea, Constantin Diplan, Ion Pavlescu, Matei Alexandru, Liliana Ticau, Monica Ghiuta, Adina Popescu, Stela Popescu, Matei Gheorghiu, Papil Panduru, Petre Moraru, Marcel Iures, si copilul Ionut Dogaru 

Piesa Jocul Ielelor, adaptare tv de Dan Necsulea dupa Camil Petrescu, este o „drama de idei“ (scrisa intre anii 1916-1945), o „drama a absolutului“. Eroul ei este un tanar jurnalist onest si idealist. Actiunea se petrece in Bucuresti, in preajma primului razboi mondial. O poveste despre cinste absoluta si minciuna, despre crima, dragoste, tradare si sacrificiu. Gelu Ruscanu, director al ziarului „Dreptatea sociala“ crede in comunism ca fiind o idee luminoasa de dreptate si egalitate intre oameni. De aceea apara in instanta pe semenii sai napastuiti de soarta, victime ale unei societati imorale, inumane, corupte si animate de „blestemata foame de aur“. Viata il pune intr-o situatie ingrata. Fosta sa iubita, Maria Sinesti, ii destainuie intr-o scrisoare ca sotul ei, temutul ministru de justitie Serban Saru-Sinesti, este autorul unei crime de pe urma careia s-a imbogatit. Obsedat de ideea dreptatii, Gelu Ruscanu nu accepta existenta unui criminal ajuns exponent al justitiei, ceea ce il obliga sa aleaga intre doua decizii: divulga crima, publicand scrisoarea, ori pastreaza tacerea. Denuntul ar pata onoarea fostei iubite si, prin ricoseu, ar impieta memoria tatalui sau. 

P.I-461 Mb; P.II-558 Mb; P.III-579 Mb; P.IV-500 Mb

Descarca: http://www.filefactory.com/folder/e9e4c4830c060b29


Multumiri lui Ciuciubau !



sâmbătă, 2 aprilie 2016

Dreptatea (1989)

Dreptatea (1989)

Info: http://www.cinemagia.ro/filme/dreptatea-14331/

Sinopsis:

Regizat de Andrei Blaier, acest film a fost produs in anul 1989, cu doar cateva luni inainte de revolutia din decembrie. Realizat intr-o cheie subtila cu trimiteri voalate la sistemul comunist de atunci, filmul nu a rulat decat o saptamana, dupa care a fost cenzurat. 

Situat pe fundalul dramaticelor zile care au precedat si consfintit Marea Unire de la 1918, "Momentul adevarului" (1918) este mai mult povestea unei fascinante, dar triste iubiri decat fresca acelei epoci. Urmarind in paralel o iubire in vremuri de restriste si destinul istoric al Romaniei, filmul infatiseaza, in egala masura cu poezie si realism, entuziasmul, dar si angoasele acelor epoci, atat la nivel colectiv, cat si la cel individual. 

Descarca: http://www.filefactory.com/folder/02f6b42a5fa2f295


Din prea multa dragoste (1986)

Din prea multa dragoste (1986)



Info: http://www.cinemagia.ro/filme/din-prea-multa-dragoste-3406/

Rezoluţie: 640x480
Proprietăţi audio
Bit rate: 128 kbps
Format audio: MPEG Layer-3
Proprietăţi video
Compresie video: XVID
Frame rate: 25
Data rate: 1739 kbps
Size: 888 Mb
Durata: 01:09:44
Încărcat pe: File Factory

Sinopsis:

Un inginer agronom, ocupând un loc confortabil în conducerea unui judeţ, decide să revină la „matcă", într-un moment în care satul se află în pragul „unei noi trepte de civilizaţie". Rămâne de văzut dacă, reîntors la brazdă, el va reuşi să rezolve toate problemele oamenilor din Căpriori.

Descarcă de AICI: http://www.filefactory.com/folder/02f6b42a5fa2f295


vineri, 1 aprilie 2016

Lumina palidă a durerii (1980)

Lumina palidă a durerii (1980)



Info: http://www.cinemagia.ro/filme/lumina-palida-a-durerii-2255/

Rezoluţie: 720x450
Proprietăţi audio
Bit rate: 128 kbps
Audio format: MPEG Layer-3
Proprietăţi video
Compresie video: XVID                                  
Frame rate: 25
Data rate: 1601 kbps
Size: 1,6 Gb
Durata: 02:20:19
Încărcat pe: FileFactory

Sinopsis:

Într-un mic sat din Subcarpaţii Meridionali, în timpul Primului Război Mondial, sub ocupaţie germană, oamenii duc o viaţă primitivă, dominată de superstiţii. Intervine confruntarea dintre ţăranii deveniţi petrolişti şi "vătafii" acestora.

"Zona lui de acţiune -mediul agrar al începutului de secol -îl plasa aparent în cortegiul filmelor sociale, cu şi despre ţărani. Dar autorii au ridicat ţeava puştii şi au ţintit o idee mai sus, în una din temele din literatura clasică şi până în cinematograful modern: tema universului arhaic, patriarhal, închis în sine şi constrâns la însingurare, cu tot ce presupune ea ca implicaţie etico-morală de însăşi condiţia lui istorică" -Eva Sârbu- 1980 (Cinema)


Descarcă de AICI: http://www.filefactory.com/folder/02f6b42a5fa2f295